Pentru eficientizare, antrenamentul este împărțit pe mai multe etape.

Structura antrenamentelor este următoarea:

Aplecare / Salutul

edzések felépítése - meghajlás

Fiind o școală de arte marțiale, și la noi respectul față de maestru și respectul față de celălalt este o cerință de bază. Pentru aceasta atît la începutul cât și la terminarea antrenamentului ne aplecăm spre sanctuarul unde sunt fotografiile marelui maestru Yip Man, și al marelui maestru al asociației noastre Si-Kung Török Róbert. După aceea ne aplecăm și spre maestrul școlii sau al locțiitorului acestuia, dacă este, și în cel din urmă ne aplecăm către colegii de antrenament.

Încălzirea

La începutul fiecărui antrenament facem încălzirea. Aces lucru este important pentru prevenirea rănirii articulațiilor, tendonului și mușchilor. Pornește circulația sângelui și pregătește corpul pentru stresul care urmează.

Exerciții de forma

Există trei exerciții fara arme.

Acestea se exerseazăde în funcție de nivelul participanților. Aceste exerciții sunt menite să recapituleze tehnicile nivelului respectiv și să asigure o mișcare cât mai precisă, dar, totodată sunt foarte bune și pentru încălzire. La un nivel mai înalt, aceste exerciții formale sunt un fel de meditație, când practicantul se interiorizează puțin.

Exercițiu de bază, sau lovituri pe palmieră/scut, lovituri cu piciorul

Exercițiu de bază: prcticantul Wing Tsun face tehnicile de bază singur, în aer, prin asta perfecționându-și concentrația și explozivitatea.

Loviturile pe palmieră/scut: dezvoltă explizivitatea, precum și puterea loviturilor i a loviturilor cu piciorul. Aici toată lumea poate să-și descarce stresul.

Exerciții tehnice

Mai precis: exersarea cu partener. Exerciile tehnice, respectiv cele de luptă dezvoltă simțurile, spiritul de luptă, coordonarea mișcărilor practicantului Wing Tsun, timp în care acumulează experiențe și învață. Exersează în special tehnici de autoapărare,exerciții de  apărare contra armelor albe (cuțit, baston) sau modul de utilizare ale acestora, exersează tehnici de deprinderi sau tehnici de serie.

Sparring

Exersantul nu numai însușește tehnicile, el trebuie să știe să și le scoată la iveală în timpul luptei. Este obligatorie ținuta de protecție. Partea de luptă ține de la mișcări lente pînă la atacuri dai dure, în funcție de cum îi place fiecăruia.

Exerciții de întărire

Exercițiile de putere au menirea de a dezvolta puterea corpului, întărirea mâinilor și picioarelor, sau a reflexelor, deci condiția fizică în general.

Chi-Kung

Aplecare

Onor, mulțumire pentru antrenament.

Durata antrenamentului: 90 de minute

LUNI

  • Vara nu ținem antrenament

MARȚ și JOI

În timpul pandemiei antrenamentele se tine altfel.

  • Încălzire

  • Exerciții formale

  • Alergare

  • Exerciții de bază

  • Alergare

  • Chi-Kung

MIERCURI și VINERI

  • Vara nu ținem antrenament