Si-Fu Patka Gergő

Patka Jácint Gergő s-a născut la Oradea la data de 11 Iulie a anului 1989.

În anul 2010 la data de 15 decembrie s-a înscris și a început practicarea Wing Tsun Kung Fu-ului în județul Bihor, la asociația (HWTO) condusă de Si-Fu Máday Norbert. În anii de învățare a participat la maximul de antrenamente conform posibilitățiilor. În medie umbla la 7-8 antrenamente pe săptămână, la Oradea, Salonta, respectiv la cele comunale din Tămășeu și Bihor, iar periodic participa la antrenamente pentru avansați din Derecske (Ungaria) și din Oradea. A participat la mai multe antrenamente din Ungaria și Transilvania, unde a trecut diferite examene, primul fiind în anul 2011, luna Mai. În acel an a avansat cu succes șapte grade.

În anul 2012 a ajuns la gradul 9.

După ieșirea din HWTO al Asociației Cinci Elemente Wing Tsun Kung Fu în luna Iulie a anului 2012, a continuat cu echipa de la Oradea, unde si-a continuat studiile ca și elev cu grad de avansat.

În Iunie 2015 a trecut examinarea cu succes la primul nivel de instructor, fiindu-i permisă deschiderea primei școli de Wing Tsun în Cluj-Napoca.

La data de 18 noiembrie 2018, a susținut cu succes examenul de gradul unu de maestru, la seminarul de maeștri organizat de asociație.

În prezent are două școli, unde predă separat la adulți și la copii. De atunci, predarea Wing Tsun-ului este vocația principală, unde se dezvoltă în continuare cu discipolii săi.

Progrese până în prezent

Grade de instructori

  • Primul grad de instructor: Iunie 2015
  • Al doilea grad de instructor: Mai 2016
  • Al treilea grad de instructor: Noiembrie 2016
  • Al patrulea grad de instructor: Mai 2017
  • Al cincelea grad de instructor: Noiembrie 2017

Grade de maestru

  • Primul grad de maestru: Noiembrie 2018

Provocări

  • Decembrie 2012: antrenament de 12 ore
  • Februarie 2016:antrenament de 12 ore
  • Februarie 2017:antrenament de 12 ore
  • Februarie 2018:antrenament de 24 ore
  • Octombrie 2018:Forma Siu-Nim-Tau de 50 de ori fără oprire
  •